Am onoarea să fiu invitată in calitate de blogger acreditat anul acesta la Festivalul Internațional Vară Magică.

#

Ediția din acest an este dedicată împlinirii a 560 de ani de atestare documentară a orașului București și a 360 de ani de când acesta a devenit capitală a Țării Românești, desfășurându-se sub egida “București 560”.

Anul aceste Festivalul include concerte extraordinare susținute de către artiști de renume mondial și se desfășoară în fiecare miercuri si joi în perioada 10 iulie – 21 august 2019, la Ateneul Român.

Voi călători anul acesta pe undele muzicii, cu ajutorul Orchestrei Române de Tineret condusă de dirijorul Cristian Mandeal. Concertul “Călătorii romantice și moderne” din data de JOI, 8 AUGUST 2019, ora 19:30, de la Ateneul Român, prezintă o suită de lucrări clasice, adevărate capodopere precum: “Preludiul și Moartea Isoldei” din opera „Tristan și Isolda” de Richard Wagner, Suita „Cavalerul Rozelor” de Richard Strauss și „Simfonia nr. 5 în Re minor, op. 47” de Dmitri Sostakovici.

Festivalul Internațional Vară Magică a debutat în 2012, iar până în prezent a însumat peste 100 de concerte și peste 60.000 de spectatori, reușind astfel să se impună drept unul dintre evenimentele emblematice ale Capitalei.

În decursul timpului de la debutul său, Festivalul Internațional Vară Magică a adus pe scena Ateneului Român atât nume sonore ale muzicii internaționale precum Valentin Gheorgiu, Elisabeth Leonskaja, Mihaela Martin, Elena Bashkirova, Frans Helmerson, Emmanuel Sejourne, Peter Sadlo cât și orchestre renumite care au concertat în cadrul acestui proiect cum sunt Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, Orchestre simfonice din Franța, Germania, Austria, Spania, Olanda, Portugalia.

Organizator este Lanto Communication care s-a nascut cu un deceniu in urmă, scopul unic al inițiatorului său fiind să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale.

Despre “Călătorii romantice și moderne” voi reveni cu un articol în care va voi răsfața cu fotografii și surprize.


Noutăți din Festivalul Vară Magică 2019 sunt disponibile pe:

Website: https://lanto.ro/festivalul-vara-magica-2019

Facebook Page: www.facebook.com/FestivalulVaraMagica

FacebookEvent: https://www.facebook.com/events/1530454693754563/

Twitter: @LantoVaraMagica

Instagram: @festivalul_vara_magica

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCubajjrzVj3UNulp0...

PROGRAMUL FESTIVALULUI: https://lanto.ro/program/

PRODUCĂTOR: Lanto Communication - www.lanto.ro

CO-PRODUCĂTORI: Primăria Municipiului Bucureşti, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti

PARTENERI: Niro Investment Group,. Luxten Lighting Company, OSCAR, Libra Internet Bank, Fundația Mâine Va Fi Mai Bine, Borsec, EllEvents Consulting, Vizual-Graph, Calibru9

PARTENERI MEDIA: TVR3 , Radio România Muzical, TRINITAS TV, Radio România Cultural, Smart FM 107.3 Bucuresti, Radio TRINITAS, National TV, Național FM, Q Magazine, LiterNet.ro, Romania TV, AgențiadeCarte, mediaTRUST Romania